Introducere
Palestina; în jurul anului 30
d.H., un obscur predicator iudeu, ultimul dintr-un sir de figuri charismatice
religioase, este executat de autoritatile romane. Urmasii lui s-au împrastiat.
Lumea de atunci nu a dat nicio atentie evenimentelor.
Începuturile secolului XXI: se
esti meaza ca aproape o treime din populatia lumii – în jur de doua miliarde –
sunt urmasii acelui predicator. Introducand numele acestuia în cel mai folosit
motor de cautare pe Internet, apar mai mult de o suta de milioane de
mentionari. Despre aceasta persoana s-au scris mai multe carti decat despre
oricare alta în întreaga istorie.
Cum a reusit un grup de tarani
înfri cosati, urmasi ai unui delincvent executat, dintr-o fundatura a
Imperiului Roman, sa devina cea mai mare religie de pe glob? Istoria
crestinismului, transformarea sa dintr-o secta ilegala în religia împaratilor,
a regilor si a presedintilor, nu înceteaza sa ne fascineze. Aceasta carte ofera
o trecere în revista a acestor doua milenii extraor dinare. Este scrisa într-un
stil accesibil oricarui cititor fara cunostinte în acest domeniu, dar speram sa
îi intereseze si pe aceia care sunt deja familiarizati într-o mai mare masura
cu subiectul.
Aceasta povestire nu este doar
despre modul în care crestinismul a schimbat lumea, ci si despre modul în care
lumea a schimbat crestinismul. În paginile ei vom întalni pacifisti
persecutati, calugari manu itori ai sabiei, curteni arabi, teleevanghelisti
americani, razboinici feudali japonezi, regi medievali africani, filosofi
europeni iluministi, nomazi ai stepelor mongole si multi altii – fiecare dintre
ei, crestini. Crestinismul s-a raspandit în toate culturi le pamantului si
oameni din fiecare cultura au înteles si au reinterpretat mesajul crestin în
felul lor propriu. Din aceasta cauza sco pul nostru nu este doar de a spune ce
au facut crestinii si unde s-au dus, ci si cum s-a adaptat crestinismul la
diferite popoare si culturi – chiar daca crestinii au cautat sa ramana
credinciosi mesajului initial al lui Isus, indiferent cat de diferit l-au
înteles.
Istoria crestinismului este un
subiect atat de vast încat nu poate fi tratat pe masura scopului si a
complexitatii sale doar într-o carte. De aceea, intentia acestei carti este sa
prezinte doar o panorama a subiectelor principale. Ea este împartita în 17
capitole, fiecare dintre acestea tratand o perioada distincta din istoria
crestina; pe parcurs textele încadrate vor scoate în evi denta teme sau
personaje de o importanta deosebita. Primele 13 capitole (si subcapi tolele) sunt
aranjate în cea mai mare parte cronologic pentru a crea un fir narativ de pe
vremea lui Isus pana în perioada moderna – cu toate ca uneori se foloseste o
aranjare tematica pentru a lamuri unele aspecte. Ultimele patru capitole
descriu istoria Bisericii din ultima suta de ani, fiecare dintre acestea
preocupandu-se de o anumita zona geografica a lumii.
În mod inevitabil istoria
crestinismului în Europa ocupa partea cea mai vasta a cartii. Crestinismul a
început în Orientul Mijlociu si în ultimele decenii s-a extins semnificativ în
Africa. Totusi, în perioada abordata, acesta a crescut si s-a maturizat foarte
mult în Europa în comparatie cu tipurile de crestinism care s-au dezvoltat în
alte parti, crestinismul european dove dindu-se îndeosebi mai eficient pentru a
se raspandi în afara Europei. În trecut aceasta i-a facut pe europeni si pe
ameri cani sa subestimeze formele neeuropene ale crestinismului, astfel ca Asia
si Africa erau descrise doar ca receptoare ale religiei misionarilor europeni
sau americani, nu ca patria unor traditii crestine vechi, înflo ritoare si
independente. În aceasta carte ne-am propus sa oglindim importanta acestor
traditii neeuropene, în vreme ce recunoastem rolul europenilor în raspan direa
crestinismului în ultimele secole – si rolul neeuropenilor în reinterpretarea
creativa a mesajului pe care l-au auzit.
Cartea nu presupune din partea
cititorului o informare initiala asupra istoriei sau a teologiei crestine.
Exista un glosar pentru a-i ajuta pe cei care nu sunt familiarizati cu termenii
crestini care apar pe parcurs. Exista, de asemenea, o biblio grafie cu sugestii
de lecturi suplimentare pentru cei ce vor sa aprofundeze subiec tele schitate
aici. Speram ca acest Ghid sa îl inspire pe cititor – fie el crestin sau nu –
sa recurga la aceasta metoda. Si aceasta deoarece, chiar fiind uneori violenta,
animatoare, socanta, tragica, comica sau doar bizara, istoria crestinismului nu
este niciodata plicticoasa.
Caracteristicile
principale ale Ghidului istoriei crestinismului includ:
-- Reportaje
ample si excelente de la un capat la altul al continentelor
-- Stil antrenant
si accesibil
-- Analiza
modului in care alte culturi au inteles crestinismul
-- Fir narativ
incitant
-- 42 de articole
scrise de o echipa de experti internationali
Cuprins:
Linia istoriei crestinismului
Introducere
1. Începuturile crestinismului
Cadrul
Primii crestini
Isus (Peter Walker)
Comunitatea crestina
O teologie a misiunii: Pavel (Jonathan Hill)
Credinta crestinilor
Viata în biserica
Raspandirea crestinismului
Biserica si sinagoga
2. Biserica tanara
Imperiul Roman
Ignatie al Antiohiei (Thomas Weinardy)
Problema crestina
Cultura elenistica
Elenizarea crestinismului
Erezie, ortodoxie si naşterea teologiei
O filosofie crestina: Origene (John McGuckin)
3. Roma crestina
Convertirea lui Constantin
Conflictul arian
Atanasie, Ilarie si Grigore de Nazianz (Andrew Louth)
Monahii
Noi dispute
Augustin (Andrew Knowles)
Imperiul se faramiteaza
Chiril al Alexandriei (Thomas Weinandy)
Controversa cristologica
4. Africa, Orientul apropiat si misiunile din est
Miscarea monofizita si Imperiul Bizantin
Dionisie Pseudo-Areopagitul (Paul Rorem)
Monofizitismul în afara imperiului
Biserica din Rasarit
Spiritualitatea rasariteana, de la Efrem Sirul, la Isaac din Ninive (John
Healey)
Misiunile din Rasarit
Aparitia islamului
Ethiopia în era islamului
5. Imperiul bizantin
Bizantul si Biserica ortodoxa
Cristos pe pamant si Cristos în pictura: controversele
Alte natiuni, alte biserici
Filioque (Thomas Graumann)
Un imperiu în declin
Grigorie Palamas (Constantine Scouteris)
6. O noua Europa
Europa de dupa imperiu
Creştinismul celtic
Dezvoltarea manastirilor (Thomas O’Loughlin)
Ridicarea papalitatii
Biserica în Anglia (Stephen Platten)
Crestinismul si religiile pagane (Lesley Abrams)
Crestinismul imperfect: Evul Mediu
Traditie si inovatie în teologia secolului IX (Elina Screen)
7. Evul Mediu superior
Europa medievala
Spiritualitatea, Reforma si papa
Viata religioasa în Evul Mediu (Justin Clegg)
Francesco si Clara (Michael Robson)
Lumea credintei si a ratiunii
Toma d’Aquino (Richard Cross)
Crestinatatea si vecinii ei
Inchizitia (Edward Peters)
Declinul Evului Mediu
8. Rusia: mostenitoarea Bizantului
Convertirea ruşilor
A treia Roma
Încrestinarea rusilor (Paul Steeves)
Ivan al IV-lea, Conciliul celor o suta de capitole si o noua Biserica de stat
(Paul Steeves)
Monasticism si spiritualitate
Începutul Rusiei moderne
9. Reforma
Renasterea
Umanism si cultul „textului” (Kenneth Austin)
Condamnarea lui Galileo (David Lindberg)
Reforma timpurie
Reactia catolica
O noua spiritualitate: misticii carmeliti (Edward Howells)
Reforma tarzie
Roma protestanta (Carl Trueman)
Vanatoarea vrajitoarelor (Allison Coudert)
10. Epoca marilor descoperiri
Africa
America de Sud
America de Nord
Parintii puritani ai Bisericii: o noua teocratie? (Jeremy Bangs)
Orientul îndepartat
11. Ratiune si trezire
Aparitia modernitatii
Credinta si ratiune
Iluminismul în America de Nord
Iluminismul în Rusia
Ecaterina „cea Mare” si reîncrestinarea Rusiei (Paul Steeves)
Radacinile trezirii
Marea Trezire
Trezirile britanice
John Wesley si metodistii (David Hempton)
12. Vestul dupa iluminism
Noi razboaie, o noua Europa
Destin manifest si noi treziri
Biserica lui Isus Cristos a sfintilor din zilele pe urma (Douglas Davies)
Provocarea sociala
Romantismul
Hegel si dialectica (Samuel Powell)
Criza credintei
Darwinismul (Jon Roberts)
Crestinismul liberal
Pregatirea pentru dezastru
Miscarea de la Oxford (Peter Nockles)
„Lupta pentru cultura”
Trezirea în Rusia
Spiritualitea în literatura: marii romancieri rusi (Malcolm Jones)
13. Epoca colonialismului
Lumi noi, provocari noi
Goana dupa Africa
A doua „Lume Noua”
Asia de Est
Hong Xiuquan si închinatorii înaintea lui Dumnezeu (Thomas Reilly)
14. Europa moderna
Schimbarea Europei de Est
Ortodoxia sub comunism (Philip Walters)
De la modernism la postmodernism: Europa de Vest
Teologia dialectica (Timothy Bradshaw)
Miscarea ecumenica (Charles Hill)
15. America moderna si Oceania
Unitate din diversitate
Mostenirea trezirilor
Noi miscari, noi controverse
Crestinismul si egalitatea: Martin Luther King, Jr. (Ira Zepp)
Experienta latino-americana
Pacificul
16. Asia moderna
India
China
Kakure Kirishitan (Mark Williams)
Japonia
Coreea
Asia de Sud-Est
17. Africa moderna
Sfarsitul perioadei coloniale
Africa independenta
John Mbiti si dezvoltarea teologiei africane (Ogbu Kalu)
Muzica bisericeasca africana (Patrick Chukwudezie Chibuko)
Glosar
Colaboratori
Bibliografie
Index
Credite pentru imagini
Taguri:
Ghid al istoriei creştinismului, Jonathan Hill,