„Unii oameni au
pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la
zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)
În distincta sa
înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul
acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe
creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele
cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului
religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple
captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum
noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea
rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al
întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un
spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă
de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie
ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul
istoriei.
Argumentaţia bine închegată şi de o mare
limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la
Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi
ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în
finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a
ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar
fructele coapte ale minţii.
Născut în Irlanda în
1898, C.S. LEWIS a studiat la Malvern College timp de un an, după
care şi-a continuat studiile în particular. A obţinut cu
distincţie o triplă licenţă la Oxford şi a fost profesor la
Magdalen College, precum şi unul dintre diriguitorii acestui colegiu
între 1925 şi 1954. În 1954 a devenit profesor de literatură
medievală şi renascentistă la Cambridge. A fost un excepţional şi
îndrăgit conferenţiar şi a avut o influenţă profundă şi
durabilă asupra elevilor săi. C.S. Lewis a fost mulţi ani ateu şi
şi-a descris convertirea în Surprised by Joy (Surprins de
bucurie): „În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, am
recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu... eram, pesemne, în seara
aceea cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată
Anglia." Această experienţă a fost cea care l-a făcut să
înţeleagă nu numai apatia, ci şi refuzul activ de a accepta
religia, iar ca scriitor creştin, dăruit fiind cu o minte deosebit
de strălucitoare şi de logică şi cu un stil limpede şi viu, a
fost fără egal. The Problem of Pain (Problema
durerii), The Screwtape Letters (Scrisorile lui
Sfredelin sauSfaturile unui diavol bătrân către unul mai
tânăr), Mere Christianity (Creştinism. Pur şi
simplu), The Four Loves (Cele patru iubiri), precum şi
postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune: Scrisori
către Malcolm) sunt numai câteva dintre cele mai bine vândute
opere ale sale. A scris şi cărţi pentru copii şi science-fiction,
pe lângă multe lucrări de critică literară. Operele sale sunt
cunoscute de milioane de oameni, pretutindeni în lume, prin
traduceri. S-a stins din viaţă la 22 noiem brie 1963, în locuinţa
sa din Oxford.
Cuprins:
Nota traducatorului
Prefata editorului britanic
Madulare unii altora - Un discurs
Studiu in vreme de razboi - O predica
Despre iertare - Un eseu
Istoricism - Un eseu
Ultima noapte a lumii - Un eseu
Religie si rachete - Un eseu
Eficacitatea rugaciunii - Un eseu
Ferigi si elefanti - Un discurs
Taguri:
Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, C.S. Lewis,