In sfarsit viu: Ce se intampla cand suntem nascuti din nou
Cum se poate naşte un om
bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale
şi să se nască? Cum se poate face aşa ceva?
Aceste cuvinte rostite de
un învăţător al lui Israel rezumă reacţia acestuia faţa de
afirmaţia Mântuitorului că oricine vrea să intre în Împărăţia
lui Dumnezeu trebuie să se nască din nou. De atunci au trecut
aproape 2.000 de ani, dar aceeaşi reacţie apare de multe ori pe
buzele şi în minţile multor oameni atunci când aud vorbindu-se
despre naşterea din nou. Aceeaşi surprindere şi aceeaşi gândire
simplistă care face trimitere doar la o naştere fizică. Iar dacă
lucrurile nu stau aşa, iar conceptul este acceptat, de multe ori el
nu este pe deplin înţeles, nici în ceea ce priveşte modalitatea
în care se întâmplă aceasta a doua naştere, nici în ceea ce
priveşte implicaţiile sale în viaţa credinciosului.
În sfârşit viu, este
o încercare, reuşită de altfel, de a oferi răspuns unor întrebări
stringente referitoare la acest concept teologic fundamental, şi
anume, naşterea din nou.
Ce este ea, de ce este
necesară, cum se produce, ce implicaţii şi ce efecte are ea asupra
noastră, toate aceste lucruri pot fi aflate prin lecturarea acestei
cărţi.
Cartea răscumpără
expresia naştere din nou din ceea ce mulţi oameni numesc
limbajul de lemn al creştinismului evanghelic modern. Explicând
acest concept, şi fundamentându-l pe Scriptură, John Piper ne pune
la dispoziţie argumente pentru a folosi cu încredere această
expresie în limbajul nostru şi pentru a căuta să convingem cât
mai mulţi oameni să experimenteze realitatea descrisă de ea.
-- Narcis Grama
Cuprins:
Augustin, Lewis, Barna şi
Biblia
I. CE ESTE NAŞTEREA DIN
NOU?
1. Creşterea supranaturală
a vieţii spirituale
2. Eşti tot tu, dar înnoit.
II. DE CE TREBUIE SĂ FIM
NĂSCUŢI DIN NOU?
3. Suntem morţi din punct
de vedere spiritual
4. Suntem de bunăvoie robi
ai păcatului şi ai lui Satan
5. Credinţă, justificare,
înfiere, purificare, glorificare
III. CUM SE PRODUCE
NAŞTEREA DIN NOU?
6. Răscumpărat, înviat,
chemat
7. Prin spălarea
regenerării
8. Prin credinţa în Iisus
Hristos
9. Prin Vestea Bună care
poate fi înţeleasă
IV. CARE SUNT EFECTELE
NAŞTERII DIN NOU?
10. Naşterea din
noubiruieşte lumea
11. Regenerare, credinţă,
dragoste - în acestă ordine
12. Eliberare din înfăptuirea
păcatului
13. Iubind pe alţii cu
dragostea lui Dumnezeu
V. CUM ÎI PUTEM AJUTA PE
ALŢII SĂ FIE NĂSCUŢI DIN NOU?
14. Spune oamenilor vestea
Bună a lui Isus Hristos
15. Vă trimit să le
deschideţi ochii
CONCLUZIE
Naşterea din nou şi
lumea nouă.
Taguri:
În sfârşit viu, John Piper,