Muntele dintre noi: Cand moare speranta, se naste
dragostea.
Romancierul de succes Charles Martin revine cu o captivanta povestire despre doi
straini care, in urma prabusirii avionului cu doua locuri in care zboara, se
trezesc in mijlocul unei salbaticii necrutatoare, si care, pentru a
supravietui, trebuie acum sa se increada unul in celalalt.
Intr-o noapte furtunoasa, de pe aeroportul din Salt Lake City, decoleaza un
avion particular avandu-i la bord, alaturi de pilot, pe medicul Ben Payne, un
foarte bun chirurg, care traieste o mare durere pricinuita de despartirea de
sotia sa, si Ashley Knox, o tanara scriitoare de succes, aflata in drum spre
locul in care urmeaza sa se casatoreasca. Avionul care ii transporta se
prabuseste in salbaticia unui tinut muntos indepartat si ostil, iar Ashley si
Ben se trezesc dintr-o data in situatia de a lupta pentru supravietuire. Pe
muntele necrutator, pe masura ce zilele se transforma in saptamani, ranile
fizice suferite de cei doi se vindeca, insa acestia sunt siliti sa se confrunte
cu adevaruri surprinzatoare, care dor. Conversatiile intime dintre cei doi,
precum si increderea pe care fiecare o are in celalalt, da nastere unei
legaturi sufletesti deosebit de puternice. In cele din urma, aflati pe punctul
de a pierde lupta pentru supravietuire, ei reusesc sa conceapa un plan pentru a
scapa din salbaticie, dar, cu toata disperarea cu care lupta pentru a se salva,
Ashley si Ben nu pot sa nu se intrebe ce se va intampla cu puternica legatura
sufleteasca dintre ei, o data ce fiecare va reveni la viata sa de dinainte.
"'Muntele dintre noi' nu este doar o carte care te tine cu sufletul la
gura, ci si una care contine un plan sentimental puternic. O carte excelenta,
pe care n-o poti lasa din mana."
-- BookReporter.com
CHARLES MARTIN este autorul a sase romane, printre care "Cand
greierii plang. Un roman al inimii" ("When Crickets Cry. A Novel of
the Heart" - 2006; Premiul Christian Book Award al Evangelical Christian
Publisher Association, SUA - 2007), "Invaluiti in ploaie. Un roman al
intoarcerii acasa" ("Wrapped in Rain. A Novel of Coming Home" -
2005) si "La capatul raului" ("When the River Ends" -
2008). Romanele sale au primit aprecieri pozitive din partea criticilor
literari si a cititorilor, deopotriva. Charles si sotia sa, Christy, impreuna
cu cei trei copii ai lor - Charlie, John T. si Rives, locuiesc la o
aruncatura de piatra distanta de raul St. John
din Jacksonville, Florida.
Preludiu:
Hei...
Nu sunt sigur cat e ceasul. Chestia asta ar trebui sa inregistreze ora. M-am
trezit acum cateva minute. E inca intuneric. Cat oi fi zacut asa, fara
cunostinta?
Zapada navaleste inauntru prin parbriz. O simt inghetata pe fata. Parc-as avea
pe obraji vopsea intarita. Atata doar ca nu are gust de vopsea.
Tremur... si am senzatia ca sta cineva pe pieptul meu. Respir cu greutate.
Probabil mi-am rupt vreo doua, trei coaste. Poate am pneumotorax.
Aici sus vantul sufla constant, izbind coada fuzelajului... sau ce-a mai ramas
din ea. Ceva deasupra mea, o creanga, poate, plesneste plexiglasul. Suna ca
niste unghii care zgarie o tabla de scris. Se simte parca mai mult aer rece
patrunzand din spatele meu. De acolo de unde era candva coada.
Simt miros de benzina. Presupun ca ambele aripi sunt inca destul de pline cu
combustibil.
Am o senzatie de greata.
O mana e incolacita in jurul mainii mele. Degetele sunt reci si aspre. Simt o
verigheta, putin tocita pe margini. E Grover.
A murit inainte sa atingem varful copacilor. Nu pot intelege cum a reusit sa
aterizeze fara sa ma omoare si pe mine.
Cand am decolat, temperatura la sol abia atingea cateva grade. Nu stiam sigur
cat era acum. Parea mai rece. Altitudinea trebuie sa fi fost in jur de 3500 de
metri. Mai mult sau mai putin. Era imposibil sa fi cazut mai mult de 150 de
metri cand Grover a inclinat aripa. Panoul de control e intunecat, stins.
Acoperit de zapada. La interval de cateva minute dispozitivul GPS de pe bord
palpaie, apoi se stinge din nou.
Pe undeva, pe aici, era un caine. Numai colti si muschi. Cu par foarte scurt.
Cam de marimea unei cutii de paine. Cand respira, scoate niste sunete
galgaitoare, nervoase. Parca vrea sa sara cu toata viteza. Stai...
"Hei, baiete... Stai asa... nu. Nu aici. Bine, hai, linge, dar nu sari.
Cum te cheama? ީ-e frica? Da... si
mie."
Nu-mi amintesc numele lui.
Mi-am revenit... am stat asa, inconstient, multa vreme? E un caine aici.
Ingropat intre haina si subsioara mea.
V-am spus deja despre el? Nu-mi amintesc numele lui.
Dardaie, iar pielea din jurul ochilor ii tresare usor. De cate ori sufla
vantul, sare in sus si maraie la el.
Amintirea e incetosata. Vorbeam cu Grover, el pilota, sau poate se inclina spre
dreapta, in timp ce pe panou au inceput sa apara linii luminoase albastre si
verzi, iar sub noi se asternea un covor de intuneric si nu zaream nicio lumina
pe o intindere de saizeci de mile in orice directie, dar... uite-o pe femeie.
Incerca sa se intoarca la logodnicul ei, la o repetitie pentru masa festiva. Sa
arunc o privire.
...Am gasit-o. Fara cunostinta. Cu pulsul marit. Ochii ii erau atat de umflati
incat practic erau inchisi. Pupilele dilatate. Era vorba probabil de o comotie
cerebrala. Avea cateva plagi pe fata. Cateva vor trebui cusute. Umarul drept e
dizlocat, iar femurul stang, fracturat. Osul nu a strapuns pielea, dar piciorul
face un unghi exterior, iar pantalonul sta foarte fix pe el. Trebuie sa i-l
fixez . . . dupa ce imi recapat suflul.
...Se face tot mai frig. Cred ca, pana la urma, ne-a prins furtuna. Daca nu
gasesc ceva cu care sa ne acoperim, vom muri inghetati pana in zori. Trebuie sa
fixez piciorul asta dimineata.
Rachel... nu stiu cat timp mai avem, nu stiu daca vom iesi cu bine de aici...
dar... retrag tot ce-am spus. Am gresit. Eram furios. N-ar fi trebuit sa spun
asta. Tu te-ai gandit la noi. Nu la tine. Acum inteleg totul.
Ai dreptate. Ai avut mereu dreptate. Totdeauna mai ramane o sansa.
Totdeauna.
Taguri:
Muntele dintre noi, Charles Martin,