Vechiul Testament este biografia lui Dumnezeu, relatarea întâlnirilor marcate de pasiune cu oamenii. Mai este şi introducerea la povestea vieţii lui Isus, care a venit să răspundă întrebărilor care i-au tulburat pe scriitorii antici şi ne tulbură şi pe noi acum. Exprimând cele mai adânci năzuinţe, experienţe şi emoţii ale vieţii noastre, Vechiul Testament este o carte fără egal.

Însoţiţi-l pe Philip Yancey în examinarea acestor scrieri divine, uneori şocante, alteori misterioase. Îl veţi cunoaşte mai bine pe Dumnezeu şi Îl veţi aştepta pe Isus cu mai multă ardoare. Veţi găsi un prieten minunat şi înţelept pentru această călătorie a credinţei.

Analizând câteva cărţi alese cu grijă: Iov, Deuteronomul, Psalmii, Eclesiastul şi Profeţii, Yancey arată cum Vechiul Testament se ocupă cu o profunzime uimitoare şi cu multe detalii de aspectele care ne deranjează şi pe noi cel mai tare. De fapt, Vechiul Testament se ocupă pe îndelete de probleme doar menţionate de Noul Testament. Dar acest fapt nu ar trebui să ne surprindă. În fond, aceasta este Biblia pe care a citit-o Isus.

Biblia pe care a citit-o Isus vă va oferi din plin o înţelegere profundă a inimii lui Dumnezeu Tatăl. Citind cu o perspectivă proaspătă rugăciunile, poeziile, cântecele şi povestirile pe care le-a respectat Isus, veţi primi o înţelegere nouă a lui Cristos. 'Cu cât înţelegem mai bine Vechiul Testament, cu atât Îl înţelegem mai bine pe Isus.'

Prefaţă

Mă văd nevoit să-mi cer scuze pentru ceea ce nu veţi găsi în această carte. Deşi scriu despre Vechiul Testament, "Biblia pe care a citit-o Isus", simt că totuşi nu am calificarea necesară să mă ocup de aspecte precum autorul, data scrierii sau de problemele ridicate de critica literară şi de formă. Citesc Biblia la fel ca un cititor obişnuit, interacţionând cu ceea ce conţine şi încercând să pătrund intenţia originară a autorului. Pentru că îmi câştig existenţa ca scriitor, arunc o privire şi "în culise", pentru a încerca să înţeleg de ce autorul a folosit o anumită ilustraţie, de ce a ales o metaforă neobişnuită sau de ce a început aşa cum a început.

După primul capitol în care am prezentat Vechiul Testament ca o singură carte, am ales din toate secţiunile lui mari câteva exemple: istorie, profeţi, poezie şi literatura de înţelepciune. De ce m-am oprit la aceste cărţi? Oswald Chambers a spus că Psalmii îl învaţă cum să se roage, Iov îl învaţă cum să sufere, Cântarea Cântărilor îl învaţă cum să iubească, Proverbele îl învaţă cum să trăiască, iar Eclesiastul îl învaţă cum să se bucure. Aş vrea ca şi încrederea mea să fie tot atât de senină în aşteptările mele cu privire la Biblie! Mă tem că am ales Iov, Deuteronomul, Psalmii, Eclesiastul şi Profeţii datorită propriilor mele îndoieli şi frământări şi nu pentru că mă aştept ca aceste cărţi să mă înveţe secretele vieţii. În ele am descoperit tovarăşi pentru pelerinajul meu. În ele mă descopăr pe mine însumi şi acesta a fost motivul pentru care am scris despre ele în mod personal şi subiectiv, nu analitic.

Am început cu Iov pentru că am petrecut mult timp examinând în propriile mele scrieri întrebările lui Iov. Mulţi cercetători biblici cred că aceasta este cea mai veche carte a Bibliei, o dramă extraordinară plasată înainte de Avraam. Iov reduce relaţia cu Dumnezeu la ceea ce este esenţial: un om singur, dezbrăcat, purtând o discuţie aprinsă cu Dumnezeu. Într-un model care se repetă în Vechiul Testament, Dumnezeu îşi asumă toate riscurile prin respectarea libertăţii umane şi chiar faptul că Biblia conţine cartea lui Iov, cu argumentele ei împotriva nedreptăţii lui Dumnezeu, subliniază acest model.

Am ales Deuteronomul pentru că îmi place realismul lui melancolic. În timp ce evreii rămaşi se pregăteau să treacă un râu pentru a intra în ţara promisă, bătrânul Moise are timp să reflecteze asupra lecţiilor dificile pe care le-au învăţat şi asupra lecţiilor şi mai grele pe care urmau să le înveţe. Din faptul că acum folosim expresia "a trece Iordanul" ca imagine a triumfului spiritual reiese adevărul că nu am înţeles încă mesajul central al acestei cărţi remarcabile.

Pentru mine aspectele derutante găsite în Psalmi au devenit probleme, iar calea cea mai bună pe care o ştiu de a-mi rezolva problemele este să scriu despre ele. În timpul acestui proces, Psalmii au trecut din categoria "cele mai puţin îndrăgite cărţi" în categoria "cele mai îndrăgite cărţi". În noianul de voci din Psalmi putem desluşi toate nuanţele unei relaţii cu Dumnezeu.

Cum a ajuns Eclesiastul să facă parte din Biblie? Mi-am pus deseori această întrebare, mai ales în perioadele când m-am identificat cu punctul de vedere cinic al autorului lumesc. În ceea ce priveşte Profeţii, încă din copilărie mă aflu în "convalescenţă" din cauza abuzurilor omiletice la care au fost supuse aceste cărţi pline de mister. Am scris despre aceste cărţi din dorinţa de a le înţelege.